Nichita Stănescu – Cele Nouă Raiuri

Fiecărui pas al tău
I se cade o călească.
N-a căzut de mult o pleacă
așa grea pe capul meu!
Colțul străzii dacă-l dai,
ai și nimerit în rai.
Îngerași cu buci grăsune,
stau la poartă, să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
și hodina pentru mine..
– Capul tău e-un zurgălău,
sună-anevoios și rău!
Și numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
– Raiul-al doilea, și el
mai departe e, nițel,
cum dai colțul celălalt,
lângă pompa de bazalt
(N-are robinet; în schimb
să-i dai drumul poți, c-un nimb,
și-o să curgă doar caimac
și lună de vârcolac)
‘nuntru, îngerimea snobă,
poartă numai roți de sobă
Iar la sold, ca sabie,
Numai câte-o vrăbie!
– Cerul-al treilea, firește
nici nu se deosebește
de-al doilea – decât
ca-i mai mic și mai urât.
Sfântul Pavel dacă tu-l
zăvorăști cu lacătul,
treci de-adevăratulea
în raiul al patrulea,
unde prietenul Francois
te poftește pe-o saltea
tot de scânduri rihtuite,
pe sub tine nădușite,
ca să te învețe-așa
raiul cel de-al cincilea!
– Fiindcă-ți place-acest popas
și n-am vreme, eu te las
și plec singur, mai departe,
prin raiul șase și șapte,
unde voi întârzia..
(Singur, fără dumneata)
Așteptând, junghiat e jind
babele să oua –
raiurile opt și nouă
în construcție fiind!