Anica.
Sughița:
Cineva gândea la ea.
Cam peste-o lună-i dusă la vedere
Odaia zace în tăcere,
Perdeaua are ciucuri, crețuri,
Pe masă – cinci dulcețuri.
Când se-ntoarce de la el,
spârc, pe ea, un porumbel.
Petițoarele îi spun
că-i semn bun.
Octombrie 1954
Sensul versurilor
Poezia evocă o atmosferă melancolică și misterioasă în jurul personajului Anica, sugerând o presimțire a morții și interpretări superstițioase ale evenimentelor. Imaginea camerei tăcute și a simbolurilor precum porumbelul contribuie la un sentiment de nostalgie și fatalitate.