Trec prin starea acestui suflet
posibile existențe –
un năvod mortal ce smulge în sus
totul, lăsând numai absențe.
Las locului această-nfățișare
și o adorm, și o îngheț, și o țin
în pura suspendare
a celor care n-au venit și vin.
Nimic nu rămâne el însuși mai mult
decât o foarte singură dată.
Nu sunt vinovat că trăiesc
într-o lume întruna schimbată.
Numai un gând dacă-l întorc, de la tine,
nu mai regăsesc apoi, înapoia-mi, nimic.
Depun mărturie-n genunchi despre-aceasta,
cuvinte pentru nicio ureche ridic.
Decade piatra în inima mea,
rămân în centrul unor margini ce se schimbă.
Desigur, eu sunt un cuvânt
adormit la tine pe limbă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și transformare constantă, sugerând o pierdere a identității și o căutare a sensului într-o lume în continuă schimbare. Vorbitorul se simte izolat și mărturisește despre dificultatea de a menține conexiuni într-un astfel de context.