56 de ani voi trăi, asemenea Colosului din Rhodos!
Îmi vor înconjura un deget cu brațele, mirându-se, se vor
spăria de arama mea răsturnată, dar mai degrabă am să
te pierd, adolescentă, fruct trecător al toamnei, la un ospăț.
Și o liniște ca după plâns mă-mbie cu coarnele, ori mă
linge, bătând din talangi, o mască de sare punându-mi pe
față, un scut de nămol prinzându-mi de braț.
Parcă aș fi fost strigat pe nume de cineva
la coborârea serii în ape.
Numai surâsul tău mă mai încape
și eu voi pleca
Bărcile le-am uns cu catran, așteptând să-mi răsară
stelele, una câte una, din frunte.
Și n-am izbutit să-mplant
nici o lopată deasupra acestei movile.
Mai încet mi-e orice cuvânt decât ruperea timpului
în nopți și zile
Sensul versurilor
Piesa explorează tema îmbătrânirii și a pierderii, comparând efemeritatea tinereții cu monumentalitatea statuilor antice. Vorbitorul reflectă asupra trecerii timpului și asupra inevitabilității pierderii, găsind consolare doar în amintirea unui zâmbet.
