Dedesubtul celuilalt Ferapont e celălalt Lazăr.
Dedesubtul celuilalt Lazăr nu mai e nimeni. Cenușa picură pe rănile lui și-i acoperă
trupul. El nu scrie la nicio psaltire. E prea slab ca să mai poată scrie ceva.
Nici nu are destulă putere să-și țină ochii deschiși.
Din când în când aruncă o privire celuilalt Lazăr, apoi își închide pleoapele obosite
și își întoarce fața în altă parte.
Cenușa îi acoperă rănile.
Fiecare rană a lui e ca o fântână.
Într-una din rănile lui
stau eu și-mi continui psaltirea.
Trupul lui e numai piele și os.
E chiar mai palid decât însuși Christos. Își mișcă încet buzele albe și șoptește abia:
”Apă, apă.. puțină apă.. “ Atât.
Celălalt Ferapont își arde liniștit psaltirea și în loc de apă îi presară cenușă pe răni.
În această cenușă
îmi moi pana și-mi continui psaltirea.
Fratele Daniel nu știe nimic din toate acestea.
Acum el abia a învățat să citească. Trece cu o mică psaltire în mâini și-i silabisește
buchiile.
E sfârșitul lunii aprilie și-n curând va fi noapte.
Pasărea de pe umărul lui a zburat.
El îmi va continua psaltirea.
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unui personaj numit Lazăr, aflat într-o stare de degradare fizică și spirituală. În contrast, un alt personaj, Ferapont, pare să-i ignore suferința, în timp ce un narator anonim continuă să scrie, folosindu-se de cenușa lui Lazăr ca inspirație.