Drumurile cu domoale întoarceri acasă,
Asfințit de soare pe lame de coasă,
Prosternări de sălcii și mesteacăn, boare
De azimă caldă scoasă din cuptoare,
Aburit de inimi cântec tremurat,
În urmă departe dealul însingurat,
Seară ca o rasă de călugăriță înnegrind tăcut pe brațe de troiță,
Răsărit de stele, umbră de grădini,
Suflet de crăițe și de rosmarin
Șezi puțin pe culme să privim de sus
Hornurile fumegând, după apus ;
Fumul casei noastre-n marginea cealaltă
E mai nalt și face seara și mai-naltă,
E mai drept și mai albastru și mai clar —
Parcă tămâiază stelele de jar.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și reculegere prin imagini ale naturii și ale casei. Descrie o întoarcere spirituală și emoțională spre locurile și amintirile dragi, sugerând o conexiune profundă cu trecutul și cu valorile tradiționale.