(Șesuri natale).
De mic, o tată, m-ai crescut în dorul
De-a tălmaci a firii largă carte,
Mi-ai revărsat în inima fiorul
Câmpiilor desțelenite-n marte.
M-ai dus în fața zărilor deschise
Și soarelui i-am îndurat arsură;
În sufletu-mi buchetele de vise
Au înflorit când înflorea răsură.
Cânt tu arai, cu-un tril de doina-n gură,
Sub arcul cerurilor unduiate.
Am învățat a versului măsură
Din simetria brazdelor arate.
Din zborul ce-l grăbește ciocârlia
Am învățat aprinsele avânturi,
Și ritmul care naște armonia,
Din legănarea grânelor în vânturi.
Tu scrii și-acum cu plugul, primăvară,
A țarinii mănoasă poezie;
Eu, grea dar dulce, mi-am primit povara
De-a zugravi divină-i măreție.
Și-n vis, când noaptea își resfiră-n slavă
Luciosul par gătit cu flori de aur,
Prielnicele zâne din dumbravă
Mi-adus zâmbind ghirlande verzi de laur.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă naturii și moștenirii rurale, văzută prin ochii unui poet care își amintește de copilărie și de lecțiile învățate de la tatăl său. El își asumă rolul de a zugrăvi măreția divină a pământului prin poezie.