Nichifor Crainic – Cântecul Potirului

Cântecul potirului.
Când holda tăiată de seceri fu gata,
bunicul și tata
lăsară o chiță de spice în picioare,
legând-o cucernic cu fir de cicoare;
iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.
Când pâinea-n cuptor semăna cu aramă,
bunica și mama
scoțând-o sfielnic cu semnele crucii,
purtau parcă moaște cinstite și lucii,
că pâinea, dând abur cu dulce miros,
părea că e barba lui Domnu Cristos.
Și iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,
hrănește-mă, mamă, de sfânt Dumnezeu.
Că bobul în spice și mustul în ciorchine,
ești totul în toate și toate prin tine,
tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.
Din coarda de viță ce-nfășura crama,
bunica și mama
mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
copile, grăiră, broboanele-acestea
sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
la casele Domnului nostru Cristos.
Apoi, când culesul de struguri fu gata,
bunicul și tata
în joc de călcâie jucând nestemate
ce lasă ca rană șiroaie-nspumate,
copile, grăiră, e must sângeros
din inima Domnului nostru Cristos.
Și iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce;
adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.
Că bobul în spice și mustul în ciorchine,
ești totul în toate și toate prin tine,
tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate și lanuri mănoase,
pământul acesta, Iisuse Cristoase,
e raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie și vezi-te-n grâne
și sângeră-n struguri și frânge-te-n pâine,
tu, viața de-a pururi a neamului meu.