Sunt ochiul – ești lumina: solară mângâiere
Fără de care ochiul se-ntunecă și piere.
Ești unda – sunt meduza, în unda străvezie
Sclipind ca o imensă podoabă argintie….
Învolburată undă pe prunduri dac-o poartă,
Podoaba se preschimbă în sloi de sticlă moartă.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație de interdependență fragilă dintre două entități, ochiul și lumina, meduza și unda. Frumoasa podoabă se transformă într-un sloi de sticlă moartă când este scoasă din mediul ei natural, sugerând pierderea frumuseții și a sensului în afara contextului potrivit.