Monica Berglund – Iubindu-Vă

Iubindu-vă.
De dincolo de zare am venit,
Și dincolo de zare mă mai caut
Apusu-mi este răsărit
Singurătatea-mi e tezaur.
Mi-e dor de cea care am fost –
Râzând, plângând cu voi aici,
Dar îmi e încă și mai dor,
De-acolo de unde am venit.
Albul acela îl mai caut,
Dar nu-i aici printre voi,
E doar un strop în fiecare
O rază ce a pătruns în noi.
Sunt doar un strop din revărsarea
De dincolo de ce putem vedea,
Și-aș vrea să mă unesc cu zarea
Și să mă contopesc cu ea.
În infinit, e doar eternitate;
E libertate, e neant,
Aici printre voi e moarte;
E doar iluzia c-ați existat.
Eu m-am golit și mă golesc de mine,
Cu fiecare clipă printre voi,
Și am murit de fiecare dată,
Iubindu-vă de tot atâtea ori.

Sensul versurilor

Piesa explorează sentimentul de dor și căutare a unui loc dincolo de realitatea imediată. Vorbitorul se simte deconectat de lumea din jur, aspirând la infinit și eternitate, chiar dacă asta implică o formă de sacrificiu personal.

Lasă un comentariu