Atât de rar și-atât de fără sens
Mai cânt și eu o salcie de verde.
Orașul greu, neutru și imens
În somnolența lui de fum mă pierde
Ca pe-o șopârlă circulând invers.
Ma scol în zorii zilei ca bunicu,
Sudoarea nopții mă mai ține-n frâu
Privește oglinda, eu sunt Mircea Micu
Care sătul de smog și de desfrâu
M-aș sinucide printr-un spic de grâu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și deznădejde în mediul urban sufocant. Protagonistul se simte pierdut și deziluzionat, contemplând o evadare radicală din această realitate apăsătoare.