Când vei săpa grădina trezită chiar în zori,
Gândindu-te la mine ca fluturul la flori,
De-ar Dumnezeu să ningă cu prăbușiri de nori.
Hârlețul tău să fie ușor precum un vânt
Când îl afunzi tăcută în pământ,
Încrâncenată, fără de cuvânt.
Și va veni și seara ca bufnița de puf
Și ciocul ei va smulge mici stele ce se rup
Din înălțimi de tablă, din aprigul văzduh.
Ai grijă tu de vișin. Nu-l reteza din crengi,
El e un vișin tânăr și printre pomi întregi
Mă leagă de viață cum numai tu mă legi.
Nu-ți încerca veșmântul de moarte care-l ai,
Pune-ți la îndemână foșnirile de mai,
Mă leagă de viață cum numai tu mă legi.
Nu-ți încerca veșmântul de moarte care-l ai,
Pune-ți la îndemână foșnirile de mai
Și nu te mai încrede în mult râvnitul rai.
Nu mă uita. Mi-e ființa de viața ta legată,
Lumina mea, pe veci nedescifrată,
Mai naște-mă să mor încă o dată…
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă dintre două persoane, folosind imagini din natură și meditații asupra vieții și morții. Vorbitorul își exprimă dorința de a rămâne conectat cu persoana iubită, chiar și dincolo de moarte.