Ce frumoasă e moartea – nu? – nodul în gât
și ochii măriți – care te fixează deodată,
și mâna zvâcnită la rădăcina, migălos răsfirată
a durerii din piept – acolo, unde pulsează urât.
Carotida – și vezi că nu mai poate, nu mai poate
să respire – și stai – și tu ești aici, dincoace – și nu simți
nimic – (ai vrea, nelămurit, doar să fugi, să fii într-altă parte,
și ce frumoasă e moartea – și e un soare cu dinți.
Foarte înceți pe fața care se face lividă – și ce
frumoasă e moartea – (și asta, de pildă, e
o clipă, care trece, nu trece, – și mai târziu.
tu faci vorbe – din astea –) și ce frumoasă
e moartea – și chiar, sfinți părinți – știu –
iadul e neputința de a iubi – de a simți – și ce frumos –
Sensul versurilor
Piesa explorează fascinația morbidă pentru moarte și neputința de a simți sau iubi. Vorbitorul contemplă agonia și transformarea fizică a unei persoane în pragul morții, sugerând o detașare și o fascinație stranie față de acest eveniment.