La nunta morții mele, dacă-i nuntă,
s-or bucura mai mult viermii, săracii,
prietenii mi-or lăuda colacii,
mi-e-aproape silă, dar mă și încântă,
căci am să cad îmbătrânit la mese
de boala vinului fără de leac
purtând la gât ghiuleaua unui veac
și mângâiat printre zăbrele dese.
Sori migratori trec cu grădini în gheare
și nici nu știu de care să m-agăț,
pântecul maicii mi-a promis răsfăț
și-acum buimac ca musca-n felinare
văd că nu pot călca desculț pe mare,
iar raiul-i la un azvârlit de băț.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente contradictorii față de moarte, oscilând între silă și încântare. Vorbitorul reflectă asupra unei vieți trăite cu greutăți și deziluzii, căutând un refugiu care se dovedește inaccesibil.