Zurgălăi lipiți în clei, clinchet rece de condei,
Peste munți curați, de sare, sclipătul să-și lepede,
Cum din orele vâscoase sâmburul amar îl bei,
Trec, sub semnul viu al nopții, cântece de lebede.
Sănii strugurilor, sucul străveziu, ghețos, rodesc,
Și-n oglinzile marine se strâng stele, mușuroi:
Sunt viori de gheață albă, ce metalice pornesc,
Să-și răsfrângă drept vibrarea-n încăperile din noi.
Lebede suind în pâclă, lebedele de zăpadă,
Numai unda albăstrie le-o ajungem, șir neclar,
Trec prea sus, cântând subțire, cu strălimpezimi de spadă,
Umbra cântului rămâne, ca un val uscat și rar.
Lebedele de zăpadă, lebedele albăstrii,
Unde pleacă vara, grabnic, când văzduhurile tună?
Lebedele de zăpadă unde pleacă pe furtună,
Lebedele de zăpadă, lebedele albăstrii?
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și nostalgie, folosind imaginea lebedelor de zăpadă ca simbol al purității și al efemerului. Versurile explorează ideea de trecere a timpului și misterul dispariției, sugerând o căutare a frumuseții într-o lume în continuă schimbare.