În Pacific, departe, sunt insule stinghere,
Ce zac necunoscute de niciun marinar,
Din fundul apei clare, fantastice apar,
Din fundul apei clare, o magică părere.
Doar păsări mari de apă spre ele-adesea zboară.
Doar păsări mari de apă, pământul li-l mai știu:
Dar cum se-ntind de calme, sub cerul lor pustiu,
O clipă de cutremur adesea le doboară.
O clipă! Și oceanul se-ntinde peste ele-
Din lava cine știe cărui vulcan din fund
Se nasc să moară-n urmă și-n veci nu mai pătrund
Din nou deasupra mării prin valurile grele.
Se nasc și mor stinghere – și nimeni nu le-așteaptă.
Și nimeni nu le știe, și nimeni nu le vrea:
Corabia ce poartă comori și lume-n ea
Spre țărmuri cunoscute, pe mare se îndreaptă.
Și nu se-ntreabă nimeni de ce-s ca o părere,
Deși toți corăbierii de ele se feresc,
Mergând spre țărmuri care cu mult mai mult trăiesc
Decât aceste goale, mici insule stinghere.
Și nu se-ntreabă nimeni, trecând pe marea largă,
Ce-i petecul acela de depărtat pământ,
Spre care, pe aripa molatecă de vânt,
Doar păsări mari de apă din când în când aleargă.
Și totuși poate-n ele, de-ar fi ca să trăiască,
Ar înflori odată un port ca-n alte părți,
Iar cei cu dor de ducă zărindu-le pe hărți –
Cât n-ar dori, la ele, cândva, să poposească?
Sensul versurilor
Piesa descrie insule izolate din Pacific, ignorate de lume, dar care ar putea avea un potențial neexplorat. Subliniază efemeritatea și uitarea, dar și posibilitatea unei vieți noi, dacă cineva ar alege să le descopere.