La hanul alinării.
Deodată m-am trezit,
Şi harmăsarii disperării
În spulber de spumă-au poticnit.
Din umbra pridvorului şi-a scării-
Tu, scumpo, mi-ai zâmbit!
Mi-ai zis: Străinule pribeag,
De ani te-aştept şi te-am dorit.
Când mi-ai sosit în prag,
E soarele la asfinţit.
Îmi vii cu albe flori la tâmple
Şi mă găseşti între ruine.
Ce are să se-ntâmple,
O, călătorule străine?
Sensul versurilor
Un călător ajunge la un han unde este așteptat de mult timp. Întâlnirea are loc într-un cadru de ruină și la apusul soarelui, sugerând un sentiment de melancolie și sfârșit.