Doamne, se pornise o ploaie, o vânătă ploaie de seară și noapte
În burgul acela carpatic..
Pădurile putrede se înecaseră în neguri
Și trăsnetul rău bântuia ca o groază.
De la fereastra din turn mă uitam fără sine
Prin cetina neagră, zidirile negre,
Pierdusem cât mai e ceasul, cât mai e veacul..
Și la lumina lungă a unui fulger mut
Văzui, și căzui leșinat subt icoană..
.. Pe caldarâmul albastru, de jad lucitor,
Goneau două umbre înalte, smintite din sufletul meu,
Siluete prelungi de călugări..
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune într-un burg gotic, marcată de ploaie, întuneric și apariția unor umbre de călugări. Naratorul are o experiență aproape mistică, culminând cu un leșin sub o icoană, sugerând o revelație sau o confruntare cu elemente spirituale.