Este o formă întortocheată din piatră. Un melc uriaș
sau o ureche imensă din piatră. Adâncă statornicie
e în vuietul mării de plumb. Eu număr.
Iată, picătura din nou se coboară
în melcul de piatră. Nu-i grabă
și nici osteneală. Urechea ascultă,
cum încă un strop se adaugă mării. Așa s-a născut toată
marea;
astfel se naște. O picătură
o dată
la șaisprezece mii de ani.
Aceasta e totul. Eu sunt acel care numără.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea timpului și a perseverenței prin imaginea unei picături care, deși aparent insignifiantă, contribuie la crearea mării într-un interval imens de timp. Subliniază importanța răbdării și a observării în fața măreției naturii.