De ce te temi? Au nu ești tu cu mine?
Las’ ploaia doar să bată-n ferești
Las’ vântul trist prin arbori să suspine,
Fii liniștită tu! Cu mine ești.
Ce te-ai sculat și te uiți în podele?
Uimită pari și pari a aștepta.
Nu poți vedea cu ochii printre ele
Vrei să-ți aduci aminte de ceva?
Lasă-te-n perini, eu îți voi da pace.
Dormi tu și lasă să rămân deștept.
Pe când citesc, întotdeauna-mi place,
Din când în când să cat la tine drept.
Să văd cum dormi, să te admir cu drag,
Cu gura-abia deschisă-ncet respiri,
De pe condei eu mâna-atunci retrag,
Pătrunde pacea tristele-mi gândiri.
Frumoasă ești, o, prea frumoasă fată!
Ca marmura de albă-i a ta față.
Îmi vine să alerg la tine-ndată
Ș-astfel cum dormi să te cuprind în brațe.
Dar te-ai trezit… păcat! și nu mă-ndur.
Dormi liniștit c-un braț pe după cap.
Din când în când cu ochiul eu te fur,
Din când în când din mână cartea scap.
Și-s fericit… Pulsează lunga vreme
În orologii cu pașii uniformi…
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila… Dormi!
Sensul versurilor
Poezia descrie un moment intim în care naratorul veghează asupra persoanei iubite în timp ce aceasta doarme. El își exprimă admirația și protecția față de ea, dorindu-și să o ocrotească de orice teamă sau neliniște.