De ce mă-ndrept ș-acum la tine iarăș?
Căci făr’ de tine n-am de spus nimică..
Și azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-și.
De grija ei un fir de păr nu-mi pică..
Să ieie dar copiii mei în gheară-și;
Părerea ta, iubit și blond tovarăș,
De ea mă bucur și de ea mi-e frică.
Amor și moarte sunt în dușmănie:
Amic acestei des am căutat-o,
Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ție..
Viața mea din nou ai câștigat-o
Și orice road-a ei și armonie
A ta-i cu drept: deci și pe-aceasta – iat-o!.
©Mihail Eminovici (Eminescu)
Sensul versurilor
Poezia exprimă o dependență emoțională profundă față de persoana iubită, oscilând între bucuria oferită de aceasta și teama de a o pierde. Se explorează conflictul dintre iubire și moarte, evidențiind puterea iubirii de a da sens vieții.