Cum oceanu-nțărâțat turbatu-i! –
Răcnind înalță brațele-i spumate,
De nori s-agață, -n bolta lumei bate,
Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.
Sălbatecul! Van fulgeri fricoșate
Apără cerul.. El încredințatu-i
Că bolta cea albastră e palatu-i;
Cu-asalt s-o ia el vrea – ca pe-o cetate.
Rănit de fulgere, el se înmoaie
Și c-o poveste îl adoarme-o boare
Și-n vis – un cer în fundu-i se îndoaie.
Tot ce-a dorit în visul lui el are:
Tărie, stele, luna cea bălaie..
Dormind murmură – murmurând tresare.
©Mihail Eminovici (Eminescu)
Sensul versurilor
Poezia descrie un ocean agitat de furtună, care se luptă cu cerul, dar în cele din urmă este calmat și adoarme. În vis, oceanul găsește pacea și împlinirea dorințelor sale.