Alei mică, alei dragă,
Cine vrea să ne-nțeleagă
Vază frunza cea pribeagă,
Ce-i ca viața noastră-ntreagă.
Alei dragă Veronică,
Despărțirea toate strică,
De ne-alegem cu nimică
Viața trece, frunza pică.
Alei dragă, alei mică,
Viața trece, frunza pică,
Și din ura ce ne strică
Nu ne-alegem cu nimică.
Măcar cine ce grăiește,
Altul alta îndrăgește.
Inima-mi pe cât trăiește
Tot la tine se gândește.
Alei mică, alei dragă,
Ia vezi frunza cea pribeagă
Așa trece viața-ntreagă
Și nimic n-o să s-aleagă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă melancolia și regretul față de o iubire pierdută, folosind metafora frunzei care cade pentru a ilustra trecerea timpului și efemeritatea vieții. Vorbește despre cum despărțirea și ura pot distruge relațiile, lăsând în urmă doar regret și nimicnicie.