Nu se-împreună genele în sită,
că ochiul lesne pleacă și revine
din stânga pân’ la dreapta în orbită.
Iar bulbul în mișcările lui line
descoperă-o prea strâmtă albioară,
că nu-I prea vezi privirile senine.
În sus și-n jos greu urcă și coboară,
mai scurte par pleoapele: n-au cute
și când se-nchid abia de-l înfășoară.
Iar albu-i alb și negru-I doliu; lut e
gălbiul de nuanțe leonine,
ce face-o seară între fibre brute.
Și totuși dacă-l cercetezi mai bine,
nu cuprinzi, albul, galbenul și negrul.
Sensul versurilor
Poemul descrie o analiză detaliată a ochiului, explorând complexitatea culorilor și a mișcărilor sale. Sugerează o meditație asupra limitărilor percepției și a dificultății de a cuprinde esența completă a ceea ce vedem.