Prin ochi în suflet într-o clipă-aleargă
ceva ce ochilor frumos le pare.
Nu sute, mii de frumuseți solare
le-ar încăpea o cale-atât de largă.
Stă gelozia pieptul să mi-l spargă:
bărbați, femei, bătrâni și tineri… Care,
cât mai trăiesc, deplina împăcare
mi-o da? Spre cine pașii mei să meargă?.
Dorința însă dacă mă îndeamnă
spre-o frumusețe trecătoare, dorul
nu-i har, ca sufletul, ci-i vrere-umană.
Dar, dacă trece dincolo, înseamnă
că alt zeu caută, și nu Amorul,
ce chinuiește coaja-ne sărmană.
Sensul versurilor
Sonetul explorează natura trecătoare a frumuseții și dorinței, contrastând-o cu căutarea unui ideal spiritual mai înalt. Vorbitorul se confruntă cu gelozia și întrebarea către cine ar trebui să-și îndrepte pașii, sugerând o căutare a împăcării și a unui sens mai profund dincolo de plăcerile efemere.