Redă-mi în suflet clocot orb de ape
şi chipului virtutea ca să pară
un înger, ca în vremi de-odinioară,
când frâu-nvăpăierii sta să-mi scape!
Şi oboseşte-mi paşii, ce-s aproape
împleticiţi de-a anilor povară,
iar de mă vrei din nou, în piept dă-mi pară
şi lacrimi adă-mi iarăşi sub pleoape!
Dar de-i adevărat, Amor, că viaţa
îţi duci cu-a noastre lacrimi dulci-amare,
într-un bătrân speranţa nu-ţi mai pune:
mi-e sufletul spre-alt ţărm întors cu faţa
şi-mi este pietatea apărare:
cu greu mai scoate flăcări un tăciune.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și melancolie față de trecerea timpului și pierderea speranței. Vorbitorul se simte epuizat și se îndreaptă spre finalul vieții, cu sufletul pregătit pentru un nou început, dar incapabil să mai simtă pasiunea de odinioară.