Amor, dacă ești zeu,
nu poți să faci ce vrei?
Fă-mi astăzi cu temei
ce, dacă-aș fi Amor, ți-aș face eu.
Nu se cuvin mereu
speranțe de aleasă
splendoare, cui în moarte se afundă.
Te-așază-n locul meu:
plăcut e ce te apasă?
Îți crește chinul mila de-o secundă..
Dar mintea-ți mai răspundă-mi:
când moartea-i aspră la cei mizeri, cum e
la cei ce sunt pe a fericirii culme?
Sensul versurilor
Piesa explorează natura capricioasă a iubirii și a destinului. Se pune sub semnul întrebării echitatea sorții, contrastând suferința celor aflați în mizerie cu cea a celor aflați în culmea fericirii.