E prea supărătoare
deși-i dulce prin fire,
înrobitoarea-n veci recunoștiință;
cum liber sunt, mă doare
înalta-ți curtenire
și ca de-un furt mă plâng cu prisosință.
Cum soarele-amenință
cu-orbirea-n loc de-a întări vederea,
când îl privești, prin rostul care-l poartă,
la fel și-a mea dorință
sub darul vostru și-a pierdut puterea.
Ades prea multul pe puțin îl ceartă,
ba încă nici nu-l iartă:
prietenii sunt rari, că-Amor îi cere
egali în har, în soartă și putere.
Sensul versurilor
The poem explores the complex relationship between freedom and gratitude. The speaker feels burdened by the overwhelming kindness of another, finding that it diminishes their own strength and desire. True friendship requires equality in fortune and power.