Preadulcea, nesfârșita curtenire
pe sufletul curat, fiind prea multă,
e-o apăsare grea și o insultă,
că nu mai pun preț pe-nsănătoșire.
Acel ce-ți prinde aripi țese fire
și-năbușă cu o rețea ocultă
iubirii flacăra și n-o ascultă
când ea și-ar vrea mai vie strălucire.
Deci dă, Luigi dragă, iar lucirea
prime, salvatoare mie,
și apăr-o de vânt și-amenințare.
La supărări eu uit îndatorirea,
căci într-o vrednică prietenie
mii de plăceri nu șterg o tulburare.
Sensul versurilor
Piesa explorează dezamăgirea și apăsarea resimțite într-o relație sufocantă, unde curtenirea excesivă devine o insultă. Vorbitorul tânjește după o prietenie adevărată, unde micile neplăceri nu distrug legătura, și caută o salvare din această situație apăsătoare.