Michelangelo – 251
Preadulcea, nesfârșita curtenirepe sufletul curat, fiind prea multă,e-o apăsare grea și o insultă,că nu mai pun preț pe-nsănătoșire.Acel ce-ți prinde aripi țese fireși-năbușă cu o rețea ocultăiubirii flacăra și n-o ascultăcând ea și-ar vrea mai vie strălucire.Deci dă, Luigi dragă, iar lucireaprime, salvatoare mie,și apăr-o de vânt și-amenințare.La supărări eu uit îndatorirea,căci într-o vrednică prieteniemii … Citește mai mult