Puțină îndurare
m-ar ține, doamnă, încă mult în viață,
iar ochii, de pe față
n-ar mai trimite râu să-mi scalde pieptul.
Mă-nfrânge-o bunătate mult prea mare,
mă-ntunecă de-a dreptul;
nicicând nu vrea-nțeleptul
ce n-a urcat la înălțimi celeste
o bucurie ce de el nu face.
Prea-multu-i van, n-acceptu-l:
făpturile modeste
trăind umil găsesc mai multă pace.
O, doamnă, ce vi-e dat să-mi dați nu-mi place.
Când dai cuiva, fără ca el să spere,
și moarte-i dai, dând în exces plăcere.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că prea mult bine poate fi dăunător, chiar fatal. Umilința și modestia aduc mai multă pace decât excesul de plăcere sau bunătate.