Umil mă-aplec luând în umeri jugul,
voios strâns în fața soartei rele
și într-a doamnei mele,
cu pieptul plin de foc și de credință;
nu mă-nspăimântă rugul,
ci teama de-a cădea-n necunoștiință.
Senina ei ființă
hrănind viața mea cu tot ce doare,
ce-ar mai putea de-acum să mă omoare?.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Poemul exprimă o devoțiune profundă și o acceptare umilă a destinului, chiar și în fața greutăților. Vorbitorul își găsește puterea și sensul în credința și iubirea față de o figură feminină, fiind dispus să îndure orice sacrificiu.