Din chinurile vii
de-acum să stai de-o parte,
dar inima, deși mi-s anii iarbă,
e surdă și e oarbă,
Amor, cum bine știi,
la vârstă și la moarte:
ea chiar murind vrea chipul să i-l soarbă
și-n dragoste să fiarbă;
de-o fi să-ți rupi vreodată
și crud arc și săgeată,
te rog să n-o scutești de tot ce doare,
că cine nu se vindecă nu moare.
Sensul versurilor
The poem explores the enduring power of love even in the face of death and suffering. The speaker acknowledges the pain that love can bring but ultimately embraces it, suggesting that enduring pain is preferable to being numb or unfeeling. It emphasizes the idea that true healing comes from experiencing the full spectrum of emotions, even the painful ones.