Pluteam pe-un râu, parcă legat de mâini,
Ținut deasupra de o forță tandră,
Cătând pe cer rotundul unei pâini
Și logodit pe mal c-o salamandră.
Spălăm sub pleoapă firul de nisip
Și scoica-ntreagă prefăcută-ntr-însul.
Alunecam ca lacrima pe-un chip,
Încurajând și curgerea și plânsul.
Plângând cu fața-n sus pe-un râu ești tot
Un fel de râu, cu albia-n mișcare..
– Dezleagă-mi mâinile, să pot să not
În plânsu-acesta ce se varsă-n mare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de visare și transformare, unde eul plutește într-un râu, legat și ghidat de o forță blândă. Imaginea centrală este cea a curgerii, a lacrimii și a râului, sugerând o acceptare a emoțiilor și o transformare continuă.