Prin indigo, trăiri din altă lume
Pe frunte se imprimă, -ntreg eşti scris
Şi starea ta, de veghe sau de vis,
E-o receptare-a valului cu spume.
Anume către viaţa ta trimis,
Cu naufragii, vechi cântări şi glume.
Deschid fereastra marelui iris:
Dă, Doamne, ochiul tot să mi s-afume.
Cu vechiul rai – ştiutul, zugrăvit
Şi fă astfel, cumplita judecată
În geamul meu cât mai târziu să bată
Aşa te rogi, pe drumul tău cotit.
Cel ce mă scrie, poate-a isprăvit?
Şi din balanţa stelelor de-odată
Un punct te prăvăleşte-n infinit.
De mii şi mii de ori poate-am murit,
De ce mă sperii că mai mor o dată?
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și acceptarea morții ca parte a existenței. Vorbitorul contemplă destinul și se întreabă despre sensul vieții, acceptând că a mai trecut prin moarte de multe ori și nu ar trebui să se teamă de ea.