Și, Doamne, mi-a căzut la loterie
Lozul ghinionist să fiu român
Și inventându-mi vina-n pușcărie,
S-o ispășesc amarnic, mâncând fân.
Se face, înțeleg, economie
De spațiu locativ și de-un tacâm.
Și de-un poet ce-ar consuma hârtie,
Cu niște versuri care nu rămân.
Căci cărțile-mi cu roaba sunt cărate
La marginea orașului, tocate,
Ca-ngrășământ zvârlite pe ogor.
Legat mă simt de limba ta, popor,
Destinele ne sunt îngemănate,
Cât va țipa, în zboru-i, un cocor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de fatalitate și ghinion legat de identitatea română. Poetul se simte legat de popor și de limba sa, dar și constrâns de soarta sa.