Melcul şi-a astupat bine ochii
Cu ceară,
Şi-a pus capul în piept
Şi priveşte fix
În el.
Deasupra lui
E cochilia
Opera sa perfectă
De care-i e silă.
În jurul cochiliei
E lumea,
Restul lumii,
Dispusă încolo şi-ncoace,
După anumite legi
De care-i e silă
Şi-n centrul acestei
Sile universale
Se află el –
Melcul,
De care-i e silă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de alienare și dezgust față de lume și de sine. Melcul se izolează în propria cochilie, simbol al unei opere perfecte, dar care îi provoacă silă, reflectând o stare de respingere față de realitatea exterioară și interioară.