Vite roșii,
vite verzi sugrumă casele-n lăstari sălbatici
și vânjoși-asemenea unor plopi ce-și
strâng în brațe prada.
Soarele în răsărit-de sânge-și spală-n mare
lăncile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.
Eu
stau pe țărm și-sufletul mi-e dus de-acasă.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârșit și nu-și găsește
drumul înapoi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj natural vibrant, dar în contrast cu sentimentul de pierdere și alienare al eului liric. Sufletul rătăcit caută drumul înapoi, sugerând o deconectare de sine și de locul familiar.