M-am obișnuit să dorm cu ochii deschiși
de spaimă să nu fiu luat prin surprindere
să am controlul meu asupra lumii
până în ultimul moment.
Ca un far care nu vrea să se stingă ziua
ține orizontul mării mereu
în magia unei priviri disperate.
Te rog să-mi închizi ușor pleoapele atunci
ce-a fost de văzut am văzut
să tragi cu grijă aceste obloane fine
peste ochii mei obosiți.
Sper să fie cât mai târziu
cândva într-o noapte cu multe stele
și cu salcâmi înfloriți
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre teama de a pierde controlul și despre acceptarea inevitabilului sfârșit. Naratorul își exprimă dorința de a amâna momentul morții, dar și oboseala de a lupta constant.