La fereastra casei mele-i un nuc uscat,
Păsărica cuibul ei și-a așezat
Și cânta, cânta mereu, necontenit:
„Fericit e cel ce-n viață n-a iubit!”.
Greu e-n viață doi deodată să iubești,
Floricele dintre spini ca să culegi,
Am cules, dar mâna rău s-a-nspinat,
C-am iubit pe cine nu m-a meritat.
Trageți voi, cobzari, de jale și de dor,
Inima să mi se rupă și să mor,
Să se rupă, rupă, rupă de-aruncat,
C-am iubit ce-n viață nu mi-a fost iertat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei iubiri neîmpărtășite, folosind metafore din natură. Naratorul regretă că a iubit pe cineva care nu l-a meritat, iar această experiență i-a adus doar suferință.