Cu gleznele frânte
de-nlăcrimare stelară,
îmblânzitoare de hăitași,
Pradă,
toarcere transparentă
urmând vânătorul.
Acoperă-mi ochii, Tată Ceresc,
sângerează Lumina în Pietre.
Sunt roua Drumului
rănită de umblet,
mereu, mereu căutând.
Dar cine știe puntea
unde tângerii înnoptează
și câtă lumină odihnește-n Cuvânt!?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare continuă și obositoare, marcată de suferință și un dor profund de lumină și înțelegere spirituală. Vorbitorul se simte rănit de viață, dar continuă să caute răspunsuri și odihnă în cuvânt și credință.