Vestile veneau dinspre mare
Sau dinspre arsele ogoare, peste colinele
Care-n vremi neștiute, lanț de falnice creste erau..
Orgolios vuia vântul la porțile cetății,
Ciudat se-nvăluiau norii deasupra-i,
Voci nevăzute se tânguiau:
Și-aici iubirea, cruzimea și moartea,
Și aici, nemăsurate ambiții au chemat prăbușirea,
Până când uitarea, ca o navă ce nu mai cunoaște țărmul,
Cu stinse lumini lunecat-a departe în larg..
Care grele au incizat acest pământ stâncos,
Trainice arcade prinse-n trandafiriu mortar milenar
Cheamă spre o casă al cărei falnic portal au fost
– Hruba acum unde buruienile s-au instăpânit,
Dar silexul albastru de-atunci tot mai suspină sub pași..
Prin șanțul acesta se scurgea sângele sacrificiului,
Dar înspre mare înfloreau grădini ce-absorbeau șoaptele amanților,
Erau harfelor ecou..
Ciupuri de-argilă cu pântec enorm așteaptă avide ofranda ce nimeni nu le mai dă..
În muzeu, borne de marmură, și-ngălbenite coloane șușură amintiri..
Crinul scitic, mai sever decât crinul galic, inflorește povestea scrisă cu semne drepte și pure,
Un taur cu orbitele goale și plete în lungi șuvițe
E puntea firească spre-al Moldovei, de peste veac, zimbru..
Tu însuți, aicea, plămada te afli de aspre și nobile seminții.
Sensul versurilor
The song reflects on the ruins of Histria, contemplating the rise and fall of civilizations, the presence of love and cruelty, and the inevitable oblivion that awaits all things. It evokes a sense of melancholy and reflection on the passage of time and the enduring echoes of the past.