Nu am vrut să adoarmă tristețea
în cearșafuri scorțoase și reci –
i-am pus flautul nopții la tâmple –
melodii suave, duioase
să dezmorțească chipul amorf.
Nu am vrut nici tu să rămâi
cu umbra trasă în jos peste gânduri –
alb e ținutul de unde eu vin
de ninsori de cais
și bucuria e blândă.
Acolo, de unde eu vin,
în pumn de cenușă răsare iubirea,
ciocârlia străpunge ochiul divin
și Dumnezeu nu se supără.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de melancolie și dorință de evadare într-un loc idilic, un tărâm al amintirilor și al speranței. Vorbește despre găsirea iubirii chiar și în cenușă și acceptarea divinității cu imperfecțiunile ei.