Acuma cântecul s-a sfârșit.
Nu știu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat. Dumnezeu,
lângă mine stând, mi-a șoptit.
De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Și câteodată-avea glas de om.
„Sărbătorește, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate și creste..”.
Și ca o pasăre neînvățată
m-am apucat să cânt. Eram mirată
și bucuroasă, și nici n-am simțit
cum trece anotimpul fericit!.
Zburați, cântece, zburați departe,
scuturați-mă de pământ și moarte,
și preamăriți natura-n care încă
e liniște și-nțelepciune-adâncă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra finalului unui ciclu, posibil viața sau o etapă importantă. Vorbitorul își găsește inspirația în natură și într-o formă de spiritualitate, acceptând trecerea timpului și efemeritatea.