Stă pasărea corupătoare, tandră
Cu ciocul puful moale aranjând;
Trilul nemăsurat, zglobiu și blând
Lansându-l de pe rustica ei creangă.
Dar vânătorul (care poteca largă
O ocolește-ncet, cu pasul frânt)
Spre pasăre săgeata îndreptând
Îi dă în Styx cuib veșnic să-și aleagă.
La fel, inima care liber hoinărea,
(Deși ea de departe e sortită)
Rănită fu, atentă nu-ndeajuns.
Fiindcă Arcașul orb mă aștepta
Cumva descoperit să mă surprindă,
În ochii tăi strălucitori ascuns.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii pierdute și a vulnerabilității. Metafora păsării vânate ilustrează modul în care inima, deși liberă, poate fi rănită pe neașteptate de către arcașul orb, ascuns în ochii persoanei iubite. Este o reflecție asupra trădării și a deziluziei în dragoste.