Sub piscuri mari, în munte, o căldare de bazalt.
Un pas, și-apoi abrupt – tărâmul celălalt.
O amintire stranie și fără de-ntreruperi
îmi stăruie adânc, în miros verde de ienuperi. O amintire grea apasă.
Ca din alte ere,
spre care sângele și astăzi mult se cere.
Aici mai statui, aievea sau în vis, cândva,
mai sus, mai jos, când pișc și iezer nu era. Și stăm,
printre liane, sub ecvatorul căldurii
pândit de șerpi, de flori și de lemurii. Iar trupul meu,
ah numai trup în umedul văzduh
pândit era, prelung, de propriul său duh,
ca de-un străin. Și slobod foarte, încă neluat
în stăpânire era lutul diafan și lăudat.
Fără duminică și fără de-nceputuri
mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi,
în foi, printre liane, sub ecvatorul căldurii,
iubit de șerpi, de flori și de lemurii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o amintire puternică și stranie legată de un peisaj montan exotic și primordial. Eul liric se simte conectat cu un trecut îndepărtat, într-o stare de contemplare și mister.