Pe masă îmi stă, durat din argilă,
ulciorul. În rostul ceramic așez uneori,
cu roua pe ele, iubitele flori. Prefer trandafirul de purpură.
Tainic, urmând un sacru canon,
dimineața, de o rază cerească
atins, trandafirul își lasă-o petală pe masă,
dorind în lumină să stea fără mască. Se face că torn,
alte dăți, în ulcior
tomnaticul soare prin teascuri trecut,
curgător aur crud,
vin de piatră, soi cald de Aiud. Mai apoi câteodată
păstrez în ulcior
și-un lucru mai scump și mai rar:
grămada de boabe de chihlimbar,
lacrimi pe care o pădure le-a plâns,
când ultimul alb unicorn s-a stins.
Sensul versurilor
Piesa descrie un ulcior ca pe un recipient prețios, în care sunt păstrate elemente ale naturii și amintiri, de la flori și vin, până la lacrimile unei păduri. Metaforic, ulciorul devine un simbol al memoriei și al frumuseții efemere.