lui Nichifor Crainic.
În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin. Alături de lucrătorii încinși în zale cănițe
am ridicat poduri de oțel
peste râuri albe, peste zborul păsării curate,
peste păduri adânci,
și orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el. Am zăbovit îndelung
între stânci
lângă sfinți bătrâni ca ghicitorile țării,
și-am așteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spații de seară. Cu toți și cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe țărmuri,
între mașini și-n biserici. Lângă fântâni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoașterii. M-am rugat cu muncitorii în zdrențe,
am visat lângă oi cu ciobanii
și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții. Acum mă aplec în lumină
și plâng în târziile rămășițe
ale stelei pe care umblam. Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
și-am așteptat: oh, nici o minune nu se-mplinește.
Nu se-mplinește, nu se-mplinește!.
Și totuși cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua și focul. Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare spirituală profundă și o dezamăgire amară față de lipsa de miracole și împliniri. În ciuda acestei dezamăgiri, există o recunoaștere a puterii cuvintelor simple și a umanității lui Isus, sugerând o formă de speranță sau acceptare.