De unde vine oboseala anului?
Din râul cu ape obosite de mori,
Din vântul cu duhul ostenit de flori,
Din suferință-nvârtită în inimi de-atâtea ori!
Oboseala ce-n coapse o port ar putea
să fie totuși numai a mea. O simt în pas și în ochi,
subt pleoape,
cum dincolo o simt în cetini și-n ape.
Sau, poate, vrăjit sunt de Greul-Pământului.
El, din străfund, ca un descântec,
ce lesne poate să toarne oricând geologicul plumb
în suflet și-n glezne! Vine oboseala aceasta
din faptul c-am îndurat
pustiirea fără de seamăn a unui poem,
în care suferințele omului gem,
și care nici unul din zbuciume nu mi-a-mpăcat?
Ce oboseală în toate. În pădurea de brad,
printre ferigi, unde străbat și unde cad,
mă pătrund în fața muntelui nalt și a stâncilor
de oboseală, în straturi, a vârstelor.
Cuprinsu-m-a oare, în miezu-i, un strop uriaș și amar,
ambra-lumină, rășină de chihlimbar,
ce altădată-nchidea pentru totdeauna în sine,
din zboruri răpuși, cu aripi întinse, fluturi, albine?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de oboseală, resimțit atât la nivel personal, cât și în legătură cu natura și suferința umană. Vorbitorul se simte copleșit de greutatea existenței și de amintirile dureroase, căutând o explicație pentru această stare apăsătoare.
