Lumina raiului.
Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr’de căldura raiului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul –
lumina? – Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre bine și rău, rai și iad, sugerând că lumina raiului este alimentată de flăcările iadului. Vorbitorul se declară beat de lume și pagân, dar se întreabă dacă bucuria și frumusețea pot exista fără o componentă a păcatului.